Onorat gazde de casă

Viță de persoană aleasă

Sunt trimis ca vestitor

De la-al nost' poruncitor

Dacă dumneavoastră binevoiţi

Colinda noastră s-o primiţi

Primiţi colinda ori nu? “

Dragi braşoveni, deschideţi uşa colindătorilor, deschideţi uşa şi sufletul către tradiţii, către datinile care ne fac zilele de Crăciun cu adevărat speciale.

În seara de ajun nu vine doar Moş Crăciun, vin colindătorii precum păstorii la ieslea lui Isus, vin cu cântece şi urări de bine pentru a serba împreună atât cu cei dragi cât şi cu cei străini bucuria naşterii Domnului. S-a dat startul la colinde…

În seara de 18 Decembrie , orga Bisericii Neagre a tăcut şi a ascultat serioasă voci minunate de copii ce au cântat în şapte limbi. Va veni şi rândul ei, la cumpăna dintre ani, în seara de 31, când va concerta alături de alte instrumente spre deliciul publicului meloman.

Există oameni în Braşov care încă organizează şezători. De curând, pe 19 decembrie, langă Cetatea ţărănească de la Prejmer, la Pensiunea Diana s-au întâmplat lucruri minunate: s-au cântat colinde, s-a ţesut, s-a cusut şi s-au gătit bucate delicioase. Observ prezenţa "caprelor" şi a "urşilor" prin oraş. I-am văzut de două ori şi pe trompetiştii îmbrăcaţi în Moş Crăciun, dar nu am zărit nicăieri grupuri de colindători, colindători îmbrăcaţi în port naţional şi alături de care să mormăi şi tu în gând sau cu voce tare o colindă. O fi prea devreme…

Observ cu tristeţe in ultimii ani că nu toţi vecinii mei deschid uşa celor de vin să-i colinde, nici măcar copiilor. Urât! Foarte urât zic eu... Nu contează ce le dai acelor copii (fructe, bomboane, prăjiturele), contează să le deschizi uşa, să-i primeşti zâmbind şi să surâzi în inima ta privindu-i cum încearcă să-şi ia rolul în serios. Să nu-mi spui că nu eşti acasă , că sărbătoreşti ajunul în baruri şi cafenele Braşov. Asta nu prea cred…

Pe mine Crăciunul mă duce cu gândul la copilărie. Nu conta dacă zăpada era de un metru, dacă crăpau pietrele de ger, noi copiii era musai să colindăm. Distracţia era maximă, eram mulţi, de vârste diferite şi ne purtam unul altuia de grijă. Şi am făcut asta şi când eram mai măricei, pe la liceu. Ne întâlneam lângă parcul Livda Poştei Braşov şi plecam pe un traseu clar stabilit, când pe jos, când cu autobuzul până ne colindam toţi părinţii. În timp, şi ora întoarcerii acasă s-a decalat… Ce vremuri! Apoi a urmat facultatea, alţi colegi, dar fără colinde. De ce? Nu ştiu…

Uşa am deschis-o mereu, e o lege nescrisă la noi în casă. Acum merg iar cu colindul. De vină e un puşti isteţ alături de care retrăiesc (în alt mod, ce-i drept) colindatul de Crăciun. Îl învăţ de acum să colinde şi să primească colindători, să deschidă uşa fără teamă, cu bucurie pentru a menţine vie o tradiţie.

Deschide uşa creştine, deschide uşa braşovene că venim la tine. Nu vrem să ne dai nimic, vrem doar să-ţi aducem aminte “Dar nu uita, când eşti voios. Române, să fii bun”. Crăciun fericit!