De ce iubim Brașovul? Piața Sfatului, Biserica Neagră, bastioanele, Casa Sfatului, strada Sforii, Livada Poștei, Poiana Brașov, Biserica Sfântul Nicolae, prima școală românească, muntele Tâmpa, Postăvarul, pârtiile de ski, cafenelele călduroase și aromate, casele săsești și mâncarea deosebit de gustoasă, sunt câteva dintre motivele pentru care turiștii nu încetează a reveni tot mereu în Brașov. Zău de nu, eu îi înțeleg pe deplin.

În Brașov, chit că ești brașovean, te simți mereu ca un turist. Nu știu voi, însă eu nu m-aș putea sătura de acest oraș de poveste, nici dacă mi s-ar oferi vreo locuință scumpă în nu știu ce colț exotic de lume. Sunt însă mulți tineri care găsesc Brașovul plicticos, fără viață de noapte prea activă, însă mie fix asta îmi place la acest oraș. Sincer, eu prefer să dorm când apune soarele și să mă trezesc când încep să piuie păsărelele pe la geamuri. Așa că, cu sau fără viață de noapte, pentru mine e tot una.

Și ador acea senzație când te trezești liniștit și împăcat și o iei așa frumos la pas pe străzile încrucișate din centrul orașului, până sus în Schei și înapoi. Pe cuvânt de onoare, imposibil să nu simți măcar pentru o secundă că ești turist în propriul oraș. Tot mereu observi ceva nou - o turlă colorată, un vârf de brad ce frânge norii, o casă ca ruptă din poveștile fraților Grimm, o plăcuță comemorativă, un izvor cu apă rece și multe alte încântări. Deci, nu prea ai cum să te saturi de un oraș ce te provoacă tot mereu să îl descoperi. Sau cel puțin pe mine m-a atras în mreje.

Biserica Neagră, marele colos. Da, da, știu – poze cu Biserica Neagră din Brașov găsești la orice colț de drum. Nu ai cum să nu știi de existența ei, ca turist în România. Cu toate astea, risc și eu prin a o menționa, iar și iar.

Când eram puștoaică, mă speria teribil această clădire uriașă, înnegrită de trecerea vremii și de fum. Nu aș fi intrat nici dacă mi se oferea cea mai apetisantă înghețată de pepene galben posibilă. Asta, până m-a dus mama la un concert de orgă, pe undeva prin clasa a șasea. Și deși nu înțelegeam eu multe din sunetele alea mieroase, spațiul colosal în care mă aflam, mă cucerise. Ba îmi făcusem și planuri să mă mut cândva în Biserica Neagră. Și de atunci, nu concep să nu trec pe lângă marea biserică dacă am drum înspre pădurile Scheiului. Fac ce fac, mă învârt cum mă învârt, dar tot mereu o salut din priviri când sunt prin preajmă.

Decembrie. Nu ai suficiente motive pentru care Brașovul să devină destinația ta numărul 1 de vacanță? Hai în decembrie. Și zău că n-ai mai vrea să pleci. Nu doar că te vei bucura de un Brașov grandios, dar vei avea senzația că ai poposit și pe meleaguri moldovenești, oltenești și pe ulicioare din vestul țării sau de prin podișul Dobrogei.

Ce se întâmplă de sărbători în Brașov, rar ți-e dat să vezi în alte părți: parade kilometrice cu mascați și colindători, muzică de sărbătoare zi de zi, mâncare din plin și atât de gustoasă, că sigur din ianuarie te pui pe alergat, semnificativ de mulți kilometri. Și multe alte năstrușnicii menite să te țină pe loc, în Brașov. Ce bine că mă pot bucura de ele oricând doresc, sîc-sîc.

Munții și pădurile. Nu te-or fi impresionat poveștile despre clădiri și evenimente cu dichis, însă o plimbare prin pădure, imposibil să nu te încânte. Asta dacă nu ești dintre cei mai urâcioși. În Brașov, ca să ajungi între brazi, nu e nevoie de hărți cu trasee întortocheate și google maps. O iei frumos la pas în ce direcție ai chef, țintești cu privirea pâlcul de copaci și te pornești. Ajungi negreșit la cel puțin una din pădurile ce înconjoară orașul de munte. Și mai mișto, poți face asta tot mereu, fără să te plictisești, că sunt atât de multe unghere de explorat, că nu ai cum să zici că ai văzut tot ce se putea, toate pădurile din jurul orașului. Eu îs munțomană mare și totuși nici jumătate din ce se poate străbate la pas, nu am reușit să fac. Așa că, ranița-n spinare, sandvișul la purtător și drum bun!