5 lucruri culturale pe care trebuie să le faci în Brașov

2015-07-21
0
0
0

5 lucruri culturale pe care trebuie să le faci în Brașov

Cinci lucruri culturale pe care trebuie să le faci în Brașov pentru că acesta este singurul oraș în care ești satisfăcut intelectual, este locul în care indiferent de perioada anului gasești lucruri care te vor stimula.

Bienala de poezie și Maratonul de poezie

Facultatea de Litere din cadrul Universității Transilvania este un component important pentru cultura brașoveană. Nu trebuie ratate două evenimente pe care acești oameni minunați le organizează anual. Mă refer aici la Maratonul de Poezie care se organizează în cadrul Festivalului Etnovember, și la care participă poeți contemporani, vii și încă tineri din toată țara. Dacă toamna ai parte de poezie romanească, primăvara găsești poezie de rang internațional. Bienala de poezie vine ca o completare a Maratonului de poezie și la care participă poeți din întreaga lume.

Târgul internațional de carte și muzică

Asociația Culturală Libris este organizatorul celui mai mare târg de carte din Brașov și vine cu două ediții, una primăvara în martie și a doua vara în aer liber în Piața Sfatului. Cele mai importante edituri și case de discuri din țară vin cu oferte tentante pentru iubitorii de carte și muzică. Merită să treci măcar pe acolo. E atât de fain printre cărți!

Festivalul de dramaturgie contemporană

Toamna stagiunea de teatru se deschide cu un eveniment pe măsura acestui Brașov, oraș cultural. Mă refer aici, firește, la Festivalul de dramaturgie contemporană, care aduce la un loc trupe din întreaga țară într-o cometiție cu cele mai bune piese de teatru contemporan. Festivalul este un fenomen local și e bine să-ți cumperi bilete din timp.

TIFF, DOC & ROLL și Dracula Film Festival

Cinefilii au și ei festivaluri la care pot participa, caravana TIFF care poposește și în Brașov. Eveniment deja emblematic pentru Brașov, DOC & ROLL vine cu o serie de filme documentare ale marilor trupe de rock și se sfârșește cu concerte de rock ale trupelor românești, iar la Dracula Film Festival ai parte de filme horror și distracție cu activități din cele mai diverse.

Festivalul FatzaDA și Bohemian Square

 Vara cultura iese în stradă. Piața Sfatului, Piața George Enescu, Strada Republicii și Strada Postăvarului devin pe perioada anotimpului cald locul în care artiștii își scot lucrările la aer și organizează workshop-uri și diverse activității cu cei mici. Cele mai mari două evenimente sunt FatzaDA și Bohemian Square, care timp de câteva zile adună artiști din toată țara pe timp de zi iar seara organizează concerte și proiecții extraordinare în aer liber.

 

Brașovul oferă foarte multe pe plan cultural. Dintre multele evenimente și festivaluri acestea sunt doar cinci lucruri pe care trebuie să le faci în Brașov.

Adauga comentariu

CAPTCHA Image [ Alta imagine ]
codul nu este case sensitive

Articole relevante

Jake si femeile lui
„Jake si femeile lui” se joaca din nou la Teatrul Dramatic din Brasov, acum ca toamna a revenit si, o data cu ea, s-a redeschis si stagiunea larg cuprinzatoare a pieselor de teatru. Va recomandam din plin aceasta piesa cu un Jake, un scriitor consacrat, care se afunda in lumea lui imaginara si duce o lupta asidua cu femeile din viata lui. Iar femeile acestea nu-s putine la numar, incepand cu fosta sotie decedata, actuala sotie, amanta, fiica, sora sau psiholoaga. Jake al nostru, traind intr-o lume fictiva, pierde contactul cu realitatea si viata sa incepe sa se clatine tocmai din pricina scenariului pe care si l-a faurit si pe care il traieste cu maxima implicare. Piesa in sine este plina de trairi intense si de stari multiple, Jake fiind insusi personajul cu identitati multiple. Luand parte la aceasta piesa veti fi cuceriti de patima cu care Mihai Bica (in rolul lui Jake) traieste rolul pe care il are de intrerpetat, cu tot cu zbuciumul sau launtric, cu tot cu femeile care si-au lasat amprenta-n viata lui, cu tot cu conditia lui de scriitor newyorkez descurajat. Trairile personajului principal sunt unele dintre cele mai puternice si nu putine-s momentele in care isi strange descurajat fruntea in palme. Jake, omul a carui disperare se rostogoleste ca un oblon rulant, fascineaza prin amalgamul de catesprezece existente prin care trece. El ramane acolo, in apartamentul sau, mereu ganditor. Aproape ca, din scaunele salii de teatru, veti putea auzi cum i se rotesc angrenajele framantate ale creierului. Dar cu mai multe detalii despre piesa „Jake si femeile lui” am fi onorati daca ni le-ati impartasi chiar voi la intoarcerea din sala Teatrului Dramatic...
2014-09-18
3092
0
0
Convorbiri despre muzica cu Petruta Maniut – Coroiu
Biblioteca Judeteana George Baritiu are o cu totul alta destinatie in seara zilei de luni, 22 septembrie 2014. Si ne referim la faptul ca sunt asteptati parintii micutilor pentru a dezbate subiecte picante despre repertoriul muzical dedicat copiilor. Musai sa stiti ca nu numai asupra adultilor muzica are efecte benefice, ci si asupra prichindeilor din viata fiecaruia dintre noi. Muzica are menirea ei aparte de a inveseli, de a educa si chiar de a adormi micutii. Chiar si pe ritmurile „Un elefant se legana pe o panza de paianjan si pentru ca nu se rupea a mai chemat un elefant.. Un, doi.. Doi elefanti se leganau pe o panza de paianjan si pentru ca nu se rupea a mai chemat un elefant”, copiilor li se dezvolta creativitatea si devin totodata curiosi asupra a ceea ce versurile melodice vor sa insemne. Impactul pe care cantecele le au asupra copilasilor este destul de mare si asta poate fi resimtit de catre fiecare dintre voi prin prisma faptului ca si acum va mai aduceti aminte si fredonati cantecelele copilariei. Creierul copilasilor este continuu surescitat atunci cand orice gen muzical intra in contact cu auzul, ceea ce conduce la stimularea imaginatiei, a memoriei, a atentiei, a emotiilor, s.a.m.d. Recomandarea pe care v-o facem este aceea de a va incuraja pruncii sa fie atenti la fiecare linie melodica, iar atunci cand ii puneti intr-un astfel de contact cu muzica, nu lasati volumul la maxim J La urma urmei o portie zdravana de distractie poate primi oricare dintre voi de fiecare data cand va jucati cu prichindeii pe cantecele pentru copii. Asadar, sunteti asteptati pe ritmuri de tralala luni seara sa va conversati despre muzica dedicata copiilor la Biblioteca Judeteana George Baritiu...
2014-09-22
3080
0
0

Vezi si alte articole

Stire de ultima ora
Cine n-are de lucru, sa-si faca!
Sa iti tot faci de cap, cu cap, pana la capat
Cine bea o cafea de dimineata, departe ajunge.

Likes & Shares

Zacusca Labs © 2006 - 2026 by Eyescape Media. Toate drepturile rezervate .
Termeni si conditii    Politica de confidentialitate    Parteneri