„Magnificat anima mea”- Concert de Crăciun

Descriere

Biserica Neagră a pregătit trei evenimente speciale pentru perioada Crăciunului şi Anului Nou, continuând tradiţia prin care Vestea Bună a naşterii Mântuitorului este adusă braşovenilor prin armonii muzicale.

 

Astfel, în perioada aşteptării venirii pruncului Isus, Corul „Bach” al Bisericii Negre va transmite prin muzică bucuria acestui moment, sub titlul „Magnificat anima mea”, în data de 13 decembrie, de la ora 18:00. Acestei celebrări muzicale se vor alătura solişti şi o orchestră simfonică formată din muzicieni ai Kameratei Kronstadt şi ai ansamblului Neumarkt Brass.

 

Totodată, pentru al patrulea an consecutiv, Biserica Neagră se alătură Fundaţiei Forum ARTE pentru derularea proiectului „Ascultaţi colindul îngerilor”, în cadrul căruia 200 de elevi ai şcolilor din Braşov şi Sfântu Gheorghe vor învăţa şi cânta colinde.

 

Evenimentul muzical care va încununa munca lor se va desfăşura în data de 18 decembrie, de la ora 18:00, şi va avea un scop caritabil.

 

Trecerea în noul an va fi marcată prin concertul „La cumpăna dintre ani”, din data de 31 decembrie, ora 12:00, care va include, pe lângă muzica de orgă, mesajul spiritual al comunităţii evanghelice pentru anul 2016.

Biletul de intrare pentru fiecare eveniment în parte este de 20 lei. Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Bisericii Negre după următorul program: marţi - sâmbătă între orele 10:00 - 14:30 şi duminică între orele 12:00 - 14:30.

Program eveniment „Magnificat anima mea”- Concert de Crăciun
     
13 decembrie 2015, duminica
ora 18:00
Locatie:
Biserica Neagra
18 decembrie 2015, vineri
ora 18:00
Locatie:
Biserica Neagra
31 decembrie 2015, joi
ora 12:00
Locatie:
Biserica Neagra

Adauga comentariu

CAPTCHA Image [ Alta imagine ]
codul nu este case sensitive
Newsletter

Vrei sa primesti ultimele noutati si evenimente din Brasov? Nu iti ramane decat sa completezi formularul de mai jos, iar de restul de ocupam noi

Nume, Prenume
Adresa de email
Sunt din Brasov
Sunt de acord cu termeni si conditiile acestui site
Iti spunem ca sa stii

Vine, vine!! Primavara!

Desi azi ne-a cam ametit cu vantul puternic, pe alocuri caldut, primavara este in Brasov de cateva zile. Nu ne suparam pe ea pentru ca ne ...

20/03/2014
2126
Zacusca Labs © 2006 - 2024 by Eyescape Media. Toate drepturile rezervate .
Termeni si conditii    Politica de confidentialitate    Parteneri